music_note
Amintirile lui George Miloș
„În 1974 s-au închis practic toate barurile de noapte, care pe atunci funcționau până la 5 dimineața. Astfel, pentru a nu ține spațiul închis, O.J.T. (n.n. – Oficiul Județean de Turism), a organizat o discotecă. A fost un contract cu trei studenți, care aveau deja experiență disco: Dan Costa, Gabi Gross și Colo (Ioan Dumitriu). Fiind prima discotecă cu program zilnic, ei nu puteau fi prezenți în fiecare seară, din cauza cursurilor. Eu am fost la momentul potrivit în locul potrivit. Așa că mi s-a oferit să mă ocup de muzică marțea și joia. Am primit 25 de lei pe seară – primul angajament profesionist, aș putea spune. În final, am ajuns să-i suplinesc și în alte zile, chiar atunci când erau și ei prezenți. Recepția de la «Conti», pe atunci vindea reviste străine (Newsweek) și ziare, Daily Mail, Times, Daily Express. În acele ziare se publicau informații muzicale și topul englez. A fost prima mea sursă de informații la zi, pe care le foloseam în cursul programului. Toată perioada cât a funcționat discoteca a fost o atmosferă deosebită, era tot timpul plin, fiind de fapt prima discotecă unde se vindeau băuturi alcoolice. Din scule, îmi aduc aminte de un magnetofon Sony National, foarte greu – să fi avut vreo 20 de kilograme. Partea de sonorizare era pe sculele lui Sorin Bârcă. Atunci am folosit și eu pentru prima dată un microfon Shure“, și-a amintit Miloș.
Pasiunea lui George Miloș pentru muzică s-a înfiripat pe la vârsta de 12 ani, când părinții săi au cumpărat un aparat de radio, iar dragostea pentru meseria de DJ a luat naștere după ce a avut ocazia să-l vadă „la job“ pe regretatul Petru Umanschi, la clubul T. Alături de programele „de discotecă“ realizate în mai multe locuri din oraș, George Miloș a organizat și câteva veritabile acțiuni de cultură muzicală, printre care s-au numărat audiții muzicale de albume la Casa Studenților sau emisiuni la Radio Student, care activa în cadrul Campusului Universitar.
ADVERTISEMENT
„La Casa Studenților am ajuns prima dată prin 1977 – 78, unde pentru o perioadă organizam seri de audiții muzicale. În aceea vreme făceam drumuri lunare la Biblioteca Americană, de unde împrumutam discuri și benzi cu programele muzicale de la postul de radio Vocea Americii. În bibliotecă citeam revistele americane și cărți despre muzică. Audițiile de albume au fost inspirate de Metronomul lui Cornel Chiriac. Vroiam să fac ceva similar cu ce făcea el: prezentări de albume cu informații despre formațiile respective, despre muzică. Practic, aveam un pick-up cu boxe și cam atât. Vorbeam despre discuri, când schimbam discul pe fața B. În rest, se asculta muzică.
Prin 1980, am realizat câteva emisuni muzicale la «Radio Student», care funcționa în Complex: practic era o emisie la difuzoarele din camerele studenților. Nu era deloc un studio de radio. Mergeam cu benzi de la mine, și pre-înregistram un program cu muzică care voiam eu, cu prezentare între melodii“, a povestit DJ-ul.
În cadrul discotecii care se ținea la Casa Studenților, unde a început să îl înlocuiască pe Sorin Bârcă la microfon, a avut loc și un episod hazliu, în cadrul căruia hoții au furat la un moment dat difuzoarele din boxe. Acestea au fost „recuperate“ după câteva săptămâni, iar boxele cu pricina au mai fost folosite multă vreme după aceea.
Prezentatorii de discoteci din vremea comunismului aveau atestate de „artist liber profesionist”, care se acordau în urma unor examene susținute la București, care includeau și o prezentare „live” de muzică în fața unei comisii speciale, din care făcea parte și binecunoscutul Florin Silviu Ursulescu, care s-a stins din viață în toamna anului trecut. George Miloș a avut acest atestat în urma unui examen dat la București în 1979. Conform amintirilor sale, printre cele mai mari discoteci „comuniste“ din Timișoara se numărau Termal, 33 (Casa Tineretului), MV, Flora sau Casa Studenților, iar printre colegii săi de breaslă s-au numărat Sorin Bârcă, Nicu Voin, Colo, Sergiu Miat, Dan Tătut, Mișu Panoiu, Tibi Nichici sau Pogo.
„La Casa Studenților intrarea era restrictivă, accesul permis numai pentru studenți, iar la Flora pe lângă costul de intrare era și consumația. Nu toți tinerii își puteau permite să cheltuie 20 – 30 poate chiar 100 de lei pe seară. Fiecare discotecă avea publicul ei. Cei de la pupitru, DJ, într-un fel sau altul ne-am intersectat datorită surselor de muzică și a relațiilor personale. Am fost și am rămas prieten cu mulți dintre ei. Am avut schimburi de opinii muzicale, și am rămas în relații foarte bune cu regretatul Petru Umanschi. Era o camaraderie, aș zice. Nu a fost invidie, ne-am respectat reciproc și ne-am ajutat de câte ori a fost nevoie“, a spus George Miloș.
Istoria celebrei discoteci-fanion a Timișoarei
Situat pe malul sudic al canalului Bega, chiar la umbra turlei principale a Catedralei Mitropolitane, Restaurantul Flora reprezintă o filă din istoria cetății Timișoarei, povestea acestuia începând în 1967. 11 ani mai târziu, în 1978, în incinta binecunoscutului loc s-a deschis nu mai puțin celebra discotecă cu acest nume, care a reprezentat un punct de atracție în distracția orașului nostru în vremurile comunismului. „În toamna anului 1978 s-a deschis Flora, ca discotecă oficială. A fost un aranjament între Tibi Nichici, Pogo și I.C.S.A.P. (n.r – abrevierea pentru Întreprinderea de Comerț și Alimentație Publică). Prezența lui Pogo la Flora a fost foarte scurtă, astfel Tibi a rămas principalul DJ, iar eu am fost rezervă. De cele mai multe ori Tibi începea programul, și după pauză el își găsea altceva de făcut, iar eu rămâneam să continui. Tibi a terminat facultatea și a trebuit să facă stagiul militar, perioadă în care totul a rămas pe mine. După ce a terminat armata, prezența lui la Flora a fost tot mai rară, el ocupându-se mai mult de nunți și banchete.
După plecarea lui Tibi Nichici, a urmat o pauză la Flora, după care în vara lui 1982, am redeschis, de dată această prin IAPIT (n.r. – Întreprinderea de Agrement și Producții Industriale pentru Turism), avându-l ca partener pe Dan Cocârlă, iar Tibi Drăgan fiind al doilea DJ. Un bilet de intrare costa 10 lei, iar sâmbătă și duminică se adăuga consumația obligatorie de 25 de lei. Dacă în prima perioadă s-a servit și alcool, ulterior au fost doar cocktailuri. Datorită locației, faptului că se putea servi câte ceva semi-alcoolic, dar și pentru celebra pizza de la Flora, discoteca a dominat în acei ani. Sâmbăta și duminica, la deschidere era coadă, din cauza numărului limitat de locuri. Programul zilnic era de la 19 la 22, dar deschideam și mai devreme, la sfârșit de săptămână chiar la ora 18, iar iarna și mai devreme. În fiecare duminică de la 10 până la 13, se deschidea braseria/sala disco, și se servea din produsele și băuturile existente, pe un fond muzical. Doamna Sperneac, șefa de unitate, dorea să asculte tangouri, așa că tangourile și muzica românească erau incluse în „playlistul” de matineu, pe lângă piesele străine adecvate.
Datorită unor evenimente personale, din 1988 discoteca a fost preluată de Filarmonica Banatul, pentru a aduce venituri adiționale instituției, și titular a devenit Sorin Bârcă. Pentru o scurtă perioadă în 1990, am revenit la discotecă, împreună cu Sorin, până în luna mai, când am părăsit țara. Chiar obținusem o licență/autorizație de funcționare ca discotecă, și împreună cu Sorin aveam planuri mari. Dar nu a fost să se întâmple“, a povestit Miloș.
Cum se procura muzica în anii comunismului și cum „fentau“ DJ-ii de atunci cenzura
„În anii ’80, lunar, inchiriam un set de discuri cu muzică, care circula în țară, și ajungea și în Timișoara. Avem setul pentru 24 de ore, după care-l dădeam mai departe. Discurile treceau pe la mai toți DJ-ii din oraș, și pe la câteva persoane care doreau să aibe înregistrări de pe disc. Erau 24 de ore de foc, când trebuia să asculți toate melodiile, și să decizi în 30 de secunde dacă o melodie va merge sau nu. Uneori reușeam să facem două benzi cu muzică nouă, alteori doar una. Așa stăteam la zi cu muzica nouă, și aveam calitate de sunet. Era o filieră muzicală, în existență încă din anii ’70, discurile fiind cumpărate de piloții care plecau în vest”, a detaliat DJ-ul.
„În discotecă, un DJ avea mai multe atribuții, de la instalare de echipament, pregătirea unui playlist, până la a crea atmosfera. Într-o sală mare cu 200-300 de tineri, dansul se începea relativ ușor, doar de aceea erau acolo, pentru dans. Într-o sală sub 100 de locuri, unde se și consuma la mese, era nevoie de ceva mai mult decât de muzică. Trebuia aleasă melodia potrivită pentru început, și crearea unei atmosfere. În cursul săptămânii poate au fost zile cu doar 30-40 de persoane, și atunci trebuia să lucrezi de două-trei ori mai greu pentru a crea atmosfera.
În perioada cât a fost activ, Tibi Nichici a fost de departe cel mai bun DJ din oraș. Într-un anume mod, un DJ este ca oricare artist, trebuie să între în rezonanță cu publicul, pentru a crea atmosfera necesară și pentru a avea succes. În acei ani se foloseau mult magnetofoanele (Kashtan, în ultima perioadă) și eram înconjurați de multe benzi, cu melodii pregătite pentru program, deși în marea majoritate a timpului playlistul era alcătuit ad-hoc, bazat pe atmosfera din sală“, a explicat George Miloș. Și pentru că una dintre metodele de represiune folosite de comuniști în România a fost cenzura, și în acest domeniu „tovarășii“ din acele vremuri au instituit câteva reguli, impunând – printre altele – ca muzica românească să fie majoritară. Ba mai mult, pentru a se asigura că melodiile sunt „sănătoase“ comuniștii au cerut la un moment dat ca toate melodiile străine difuzate la discotecă să fie… traduse.
„În acei ani, teoretic era cenzură, practic, nu chiar. Am avut mai multe clenciuri cu tovarășul Mangu pe teme de repertoriu și dreptul de a funcționa. Retrospectiv, cred că mai mult dorea să-și păstreze poziția, iar Flora fiind într-un fel discoteca-fanion din oraș, pe aceea vreme aparținând de IAPIT, cauta să pună bețe în roate, pentru a scoate IAPIT-ul din contract, ceea ce în final s-a reușit.
Era o directivă de a avea muzică românească majoritară în program. Practic acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Nu numai la Flora, dar nici într-o discotecă din oraș. Melodiile românești erau rare în timpul programului disco. La un moment dat Comitetul de Cultură a cerut ca toate melodiile străine să fie traduse, ceea ce am făcut în final. Pentru că nu aveam acces la textele pieselor, am ascultat melodie cu melodie și am făcut traducerea textelor cu ajutorul unei prietene, studentă la filologie. Din sutele de melodii pe care le aveam, am tradus poate vreo 50-60 pe care le-am prezentat la comitet. Aveam benzile cu melodiile respective la îndemână în cazul vreunui control“, și-a amintit George Miloș.
Radioul, o dragoste care nu poate fi uitată
Deşi a fost inventat la sfârşitul secolului 19, radioul a rămas şi în zilele noastre un mijloc modern de comunicare. De la apariţia primului post de radio (pe data de 20 august 1920) rolul lui s-a schimbat constant, iar mijloacele sale de „supravieţuire” s-au schimbat radical. Lucrurile au evoluat într-un ritm rapid, de la apariţia primului radio de buzunar cu tranzistori, în 1954, până la apariţia primului radio pe internet, în 1993.
Deloc surprinzător, una din pasiunile fostului DJ din discotecile comuniste din Timișoara este acest mijloc de comunicare. „Una din primele emisuni pe care le-am ascultat la radio, a fost Metronom a lui Cornel Chiriac, care făcea informare muzicală, și oferea tinerilor din România posibilitatea de a fi la curent cu personalitățile și muzica momentului. Ca oricare alt timișorean, ascultam programele muzicale de la Beograd, celebrul Minimaks (Milovan Ilic), Novisad – Sâmbăta pe unda medie (Costa Toader). Mai rar Radio București, pentru că nici nu era timp, și nici nu era mare lucru de ascultat. Ani la rând, pe la miezul nopții ascultam radio Monte Carlo și foarte mult Radio Luxembourg (Radio 208). Le-am scris și am primit pozele și scurte biografii de la DJ de atunci, îmi aduc aminte de Tony Prince, Bob Stewart și Mark Wesley printre alții. Ascultam programele muzicale de la Vocea Americii în care se prezentau topurile americane. Și BBC avea un program, Pop Club, pe care-l ascultam în anii ’70. În primul rând era o sursă de informare despre muzica la zi și evenimentele muzicale, dar și o familiarizare cu muzica nouă. Când primeam discurile pentru înregistrări, în general cunoșteam deja piesele care vor prinde și la publicul nostru“, a povestit DJ-ul.
Articol preluat din pressalert.ro, scris de Zoltan Varga.
Visits: 0
Some news
Current show
Muzică Country All Day!
O zi în exclusivitate cu muzică country!
Program exclusiv de muzică country! Melodii din anii trecuți, hit-uri vechi, noutățile zilei, precum și cele mai reușite hit-uri de country.
close
Billboard Headlines
Visitors report
Pageviews 821
Days in Range 30
Average Daily Pageviews 27
From Any SERP 0
Unique IPs 548
Last 30 minutes 13
Today 416
Yesterday 314
Visits: 0