Mondial – Pe harta Europei

todayApril 2, 2020 57

share close
Mondial - Pe harta Europei (1971)
Mondial - Pe harta Europei (1971)

“Pe harta Europei” o melodie a formației Mondial, muzică de Romeo Vanica, pe o poezie a lui Ion Minulescu. Înregistrare TV din 1971. Albumul “Mondial” a fost lansat în 1971, în mai multe ediții.

Componenţa:

ADVERTISEMENT

  • Filip Merca – bass, lider
  • Gabriel Drăgan – vocal
  • Mircea Drăgan – orgă
  • Vlad Gabrielescu – chitară
  • Mihai Cernea – tobe

 

Versuri:
Azi noapte-am stat de vorbă
Cu plopii şi cu vântul
Mă cunoştea şi vântul
Mă cunoşteau şi plopii
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul şi cu ochii
Pe harta Europei.

Şi mi-am adus aminte
De nopţile de vară
Când o porneam de-acasă
De-abia ieşit pe poartă
Mă şi vedeam departe
Prin nu mai ştiu ce ţară
şi mă trezeam spre ziuă
Cu ochii tot pe hartă

Şi mi-am adus aminte
De ce-aş fi vrut să fiu
Un plop ce se ridică
Spre cer şi-un vânt grăbit
Ce-nconjură Pământul
Mereu, şi-ntr-un târziu
M-am căutat pe hartă
Dar nu m-am mai găsit

Azi noapte-am stat de vorbă
Cu plopii şi cu vântul
Mă cunoştea şi vântul
Mă cunoşteau şi plopii
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul şi cu ochii
Pe harta Europei.

Şi mi-am adus aminte
De ce-aş fi vrut să fiu
Un plop ce se ridică
Spre cer şi-un vânt grăbit
Ce-nconjură Pământul
Mereu, şi-ntr-un târziu
M-am căutat pe hartă
Dar nu m-am mai găsit

Azi noapte-am stat de vorbă
Cu plopii şi cu vântul
Mă cunoştea şi vântul
Mă cunoşteau şi plopii
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul şi cu ochii
Pe harta Europei.

Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul şi cu ochii
Pe harta Europei.

Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul şi cu ochii
Pe harta Europei.


 

 

Post comments (0)

Add your comment

Ora în Timișoara

Radio Flora TM

Vă oferă de la hit-urile anilor ’70 până la muzica de astăzi. In fiecare zi, 24 de ore de muzică!

La Radio Flora se poate asculta muzică de calitate, decentă, in fiecare zi, fie ca este rock, pop, country, disco, uneori chiar și dance.

ADVERTISEMENT

CONTACT US

0%